duminică, 6 noiembrie 2011

INVATATURI DIN CARTEA DE DEZVOLTARE PERSONALA A LUI NAPOLEON HILL

INVATATURI DIN CARTEA DE DEZVOLTARE PERSONALA A LUI NAPOLEON HILL
                            FOLOSESTE-TI MINTEA PT A TE IMBOGATI


Napoleon Hill este de parere ca omul poate sa realizeze tot ceea ce-si imagineaza, crezand cu tarie ca omul este rezultatul proprilor sale ganduri, si ca tot ceea ce-si imagineaza si gandeste obsesiv omul, sustinut de credinta si emotie, se transpune in planul fizic realizandu-se. 
Exista mai multi pasi care stau la baza imbogatirii si a realizarilor profesionale si financiare. 
Primul pas este: DORINTA ARZATOARE- sa-ti doresti ceva din tot sufletul si sa faci orice pt a realiza ce-ti doresti, dar pt a ne realiza o dorinta trebuie sa platim un pret, si sa stabilim clar care este acesta. Este necesar sa ne facem un plan detaliat si clar al dorintelor noastre, sa-l repetam dimineata si seara, pt a ne influenta subconstientul, iar acesta la randul lui sa influenteze natura, inteligenta infinita, universul, pt a ne trimite un plan de reusita. Un al doilea pas spre imbogatire si dezvoltare profesionala, il reprezinta CREDINTA, trebuie sa credem cu tarie in ceea ce ne dorim, dorinta arzatoare trebuie neaparat sustinuta de credinta si emotie, fara acestea nu se poate realiza. 
Trebuie sa gandim pozitiv, sa ne autosugestionam, sa retinem un lucru foarte, foarte important: universul raspunde gandurilor naostre trimitandu-ne ceea ce cerem si gandim. 
De exemplu: Daca gandim ca suntem saraci sau tristi, nefericiti, universul, natura, inteligenta infinita ne va trimite toate acestea, sau in sens contrar cand gandim pozitiv. Este ft important de mentionat ca procesul de autosugestie ne poate deasemenea distruge dc nu-l folosim cum trebuie. Daca zicem mereu ca suntem: suparati, saraci, nefericiti, bolnavi vom atrage toate aceste lucruri nefaste. Trebuie sa credem cu orice pret in dorinta noastra, sa credem cu disperare ca se va indeplini. Un al treilea pas spre imbogatire il reprezinta AUTOSUGESTIA, urmata de CUNOASTEREA DE SPECIALITATE, adica sa ne documentam, sa cunoastem detalii despre domeniul pe care vrem sa-l dezvoltam, sa-l experimentam. Este foarte important de stiut, ca orice gand, idee, inspiratie, sustinute de dorinta arzatoare, credinta cunoastere de specialitate, si nu in ultimul rand de emotie, se poate transpune in planul fizic sub forma unei realitati. 
Sa nu uitam ca: "Ceea ce astazi pare o fantezie, viitorul o va face realitate!" De asemenea este necesar sa retinem ca, trebuie sa gandim intotdeauna pozitiv, sa ne autosugestionam mintea, creierul, sa ne educam subconstientul, sa-l influentam, pt ca la randul lui sa influenteze universul sa ne trimita planuri de reusita. Aici reamintim legea omnipotentei: UNIVERSUL NE TRIMITE CEEA CE CEREM SI GANDIM! Gandurile si ideile naostre se transpun in planul fizic realizandu-se. Cel mai important lucru este insa sa creem un plan ft bine detaliat si explicit al dorintelor naostre, sa-l repetam dimineata si seara obsesiv, pt ca subconstientul nostru sa-l preia. Deasemenea dc ne dorim o suma de bani, trebuie sa precizam clar suma anumita de bani pe care dorim s-o obtinem, si sa ne imaginam ca deja o avem, ca am obtinut-o deja, sa ne vizualizam deja in postura dorita. 
Se spune: "chiar si cea mai mare realizare, a fost  inainte de toate un vis!"
"Stejarul dormiteaza in ghinda, pasarea asteapta in ou, iar din viziunea suprema a sufletului, se poate naste un inger".Visele sunt semintele din care se naste realitatea! Numai oamenii care isi cultiva cunostinta banilor ajung sa acumuleze o mare bogatie. Este ft importanta Magia Dorintei arzatoare, tre sa te autoconvingi ca-ti doresti din suflet obsesiv sa castigi acei bani. Nu au acces la bogatie decat acei oameni care isi doresc cu ardoare sa se imbogateasca. Trebuie sa ne saturam mintea cu dorinta de a avea bani, incat sa ne vedem deja in posesia lor pana ii vom obtine. Nimeni nu este cu adevarat invins, daca nu accepta infrangerea ca pe o realitate personala. Mama natura se inclina in fata puterii dorintei umane. 


FORMULA INCREDERII IN SINE


1) Eu stiu ca am capacitatea de a-mi realiza principalul scop in viata. De aceea, cer de la mine sa actionez continuu, sau cu perseverenta pana cand imi voi atinge acest scop.
2) Imi dau seama ca gandurile din mintea mea, vor sfarsi mai devreme sau mai tarziu prin a lua forma unor actiuni fizice exterioare, transformadu-se treptat intr-o realitate fizica. 
3) Cunoscand principiul autosugestiei, eu stiu ca orice dorinta pe care o cultiv ferm in mintea mea va sfarsi prin a-si cauta expresia in planul fizic.
4) Am notat in scris, cat se poate de clar principalul meu scop in viata, si nu voi inceta niciodata sa incetez sa-l ating, pana cand nu-mi voi dezvolta intr-o masura suficienta increderea in sine si faptul ca-l pot atinge.
5) Inteleg cat se poate de clar ca nici o functie si nici o avere nu poate dura la infinit daca nu sunt cladite pe adevar si pe justitie.
Voi elimina din mintea mea: ura, invidia, gelozia, egoismul, cinismul, se stie ca atitudinea negativa indreptata impotriva oamenilor nu ne poate aduce niciodata succesul. 


De crezi ca esti invins, asa vei fi!
De crezi ca nu poti, chiar nu vei putea!
De crezi ca esti prea mic, asa vei fi!
De nu crezi in izbanda, nicicand n-o vei avea!
Cand crezi ca pieri, tu ai pierit deja!
Mintea nu are limite decat cele pe care ni le impunem singuri, atat saracia cat si bogatia sunt rezultatul gandurilor naostre. Orice esec reprezinta samanta unui succes echivalent. Trebuie de asemenea sa scapam de umbrele trecutului. 
Pentru a putea deschide o afacere este nevoie sa apelam la un grup de consultanta, format din oameni inteligenti, pozitivi, care s agandeasca ca noi, sa vina cu idei, ganduri, inspiratii, cu ajutorul carora sa ne putem face un plan de afacere, daca insa esuam si planul nu este bun, il schimbam si gandim altul. Nu putem demara de unul singur o afacere, cartea ne invata ca, si cel mai mare afacerist si om bogat, a esuat la momentdat in afacerea sa, dar nu si-a pierdut speranta si si-a schimbat planul de actiune. Nici cel mai inteligent om in viata, nu poate demara de unul singur o afacere. O alta idee foarte relevanta de a reusi intr-o afacere este puterea deciziilor.
Deciziile trebuie luate rapid si nu trebuiesc amanate. Nu trebuie sa ne schimbam rapid deciziile, ci sa le luam rapid si sa credem cu tarie in ele. 
Napoleon Hill ne invata ca INDECIZIA SI AMANAREA sunt surorile gemene diabolice de care tre sa ne ferim, pt ca acestea ne conduc intotdeauna la esec, trebuie deci sa actionam ferm in deciziile naostre, si sa respectam planul ideilor noastre, sa renuntam la el doar dc acesta nu se dovedeste a fi eficient. Cei care sunt sortiti esecurilor iau greu decizii si isi schimba ft repede planurile de actiune, si renunta rapid la ele. 
In continuare, voi prezenta calitatile necesare pe care trebuie sa le detina un lider.
Acestea  sunt: CURAJUL DE NEZDRUNCINAT
                         AUTOCONTROLUL
                          SIMTUL DREPTATII
                        FERMITATEA DECIZIEI
                         PLANURILE CLAR CONTURATE
                    OBICEIUL DE A FACE MAI MULT DECAT SARCINILE PT CARE ESTE PLATIT
                     O PERSONALITATE PLACUTA
                      SIMPATIA SI INTELEGEREA
                     CONTROLUL DETALIILOR
                      CAPACITATEA DE A-SI ASUMA INTREAGA RESPONSABILITATE
                      COOPERAREA
TREBUIE SA FIM PLATITI PT CEEA CE FACEM CU STIINTA NOASTRA NU PT CEEA CE STIM. 
RETINE: Nu avocatul care cunoaste cel mai bine legea va castiga procesul, si cel care pregateste cel mai bine cauza.
Ca sa reusim in viata trebuie sa avem: SCOPUL BINE DEFINIT
                                                                OBICEIUL DE A ECONOMISI
                                                                 INCREDEREA IN SINE
                                                                 IMAGINATIA
                                                                INITIATIVA
                                                        CAPACITATEA DE A CONDUCE
                                                     ENTUZIASMUL
                                                   AUTOCONTROLUL
                                                       PERSONALITATEA CARISMATICA
                                                    GANDIREA CORECTA
                                               CONCENTRAREA
                                             COOPERAREA
                                           TOLERANTA
                                         REGULA DE AUR
                                        GRUPUL DE CONSULTANTA


Un alt pas important care conduce catre bogatie este puterea PERSEVERENTEI. Nu trebuie sa renuntam niciodata la dorinta noastra, chiar daca intalnim esecuri pe parcursul ei. Din carte am dedus ca, un om  ignorant, fara educatie, sarac, chiar iletrist, analfabet, prin perseverenta si dorinta arzatoare a ajuns cel mai bogat om din America. 


DE RETINUT: ORICE OM ISI POATE DORI BOGATIA, SI MAREA MAJORITATE A OAMENILOR CHIAR SI-O DORESC, DAR PUTINI SUNT CAPABILI S-O ATRAGA PRIN CONCEPEREA UNUI PLAN BINE STABILIT SI MAI ALES PRIN DORINTA ARZATOARE DE A FI BOGATI.ACESTEA SUNT SINGURELE MIJLOACE SIGURE DE ACUMULARE A BOGATIEI. PT MAI MULTE DETALII SI INFORMATII VA RECOMAND CU CALDURA SA CITI ACEASTA CARTE, ESTE CU ADEVARAT O CAPODOPERA DE DEZVOLTARE PERSONALA.