CORABIA SPERANTEI MELE
SPERANTA MI-A A PLECAT IN CROAZIERA!

Speranta mea a plecat in croaziera,
Spre tarmuri si spre mari indepartate,
S-a imbarcat in corabia mea de vise,
De doruri si iluzii destramate...
Privesc cum asfintitul o indruma,
Spre valurile mari si zbuciumate....
Spre marea agitata, spre furtuna,
Spre portul meu de vise spulberate!
Privesc cum lasa-n urma rasaritul,
Si ochii mei privind-o trist cum pleaca,
As vrea atat de mult s-o pot urma,
Dar ea nu vrea sa-mi faca loc in barca!
Carmaciul e tristetea si ancora e dorul,
Motorul e durerea, busola sa ecoul,
Ghidul dezamagirii, al luptei disperate,
Al viselor frumoase, in mare scufundate!
O vad cu ochii mintii, cum tot mereu se cearta,
Cu soarele, cu luna, cu stelele in soapta,
Ca nu-i calauzeste, corabia spre bine,
Ca a murit incet, incet incet in mine!
Privesc cum navigheaza pe marea inghetata,
Si parca inimioara timid inca o asteapta!
In larg vremea e rea, si vine iar furtuna,
Si fulgera si tuna si ploua mult, intruna....
Speranta se aoleste ca se va scufunda,
Oricum ea s-a innecat, in inimioara mea....
Incearca sa vorbeasca, cu cerul albastrui,
Sa potoleasca ploaia, durerea orisicui...
Dar cerul meu de vise o mustra in continuare,
Si vede ea un aisberg, timid in departare....
Si intocmai ca si Titanicul care s-a scufundat,
Si era atat de mare si bun si impozant,
Inchipuiti-va va rog, colegi de suferinta,
Ce face o biata barca aflata-n neputinta?
Se supune sortii si se scufunda-n 'dat, 
Lasand sufletul gol, si trist si inghetat!
Dar ea nu este om, are mai multe vieti,
Se ineaca doar in suflet, atunci cand tu o pierzi...
Si mi-a plecat speranta din nou in croaziera,
Pe marea agitata, spre tarmuri inghetate,
Sa fuga ea de mine ucisa de pacate?
O vad cum imi zambeste din nou ea printre stele,
Si-mi spune s-o astept in portul vietii mele!
Va acosta din nou in visurile mele!
In portul fericirii si-al implinirii mele!