DE VORBA CU DUMNEZEU...

Pe o stanca impozanta, si sub cerul instelat,
Sta un suflet si se roaga, este trist si inlacrimat...
Am venit Doamne la tine, eu din suflet sa-ti vorbesc,
Arunca-ti ochii spre mine, nu mai pot sa patimesc!
Atunci D-zeu cel bun, s-a indurat ca sa-mi vorbeasca,
Coborandu-se din Cer, pe o stea prealuminoasa,
Spune-mi fiule dorit, care-i pasul tau in viata?
Te-a ajuns oare deja patima cea mult fireasca?
Oare nu stii ca in viata, ti-este dat sa patimesti,
Ca eu te-am iertat si atunci, cand ai vrut sa ma ranesti?
Spune-mi suflet ratacit, cum deja ai obosit?
Ai uitat ca pentru tine, pentru omul pamantesc,
Cate chinuri a indurat, fiul meu cel drag, ceresc?
Cate el a patimit, ca tu sa fi fericit?
El si-a luat pacatul tau, si-astazi il vorbesti de rau...
Tu te plangi ca nu mai poti, eu iti zic ca sa te rogi,
Asa s-a rugat si el, cand s-a inaltat la Cer...
Nu s-a plans ca nu mai poate, a indurat pana la moarte!
Asa tre sa faci si tu, sa te lupti, sa nu spui NU,
Cauta in adancul tau, puterea ce ti-am dat-o eu,
Cauta in fiinta ta, rabdare, ca ti-am pus ceva,
Cauta in inima, speranta, ca de ea e plina,
Eu ti-am umplut-o cu de toate,
Dar tu ai innecat-o in pacate...
S-acum tot tu vi, ca sa te plangi...
Om slab, asa unde-ai sa ajungi????
Priveste sus pe cer, cand vrei ca sa-mi vorbesti,
Intinde mana ta spre astrii mei ceresti,
Indreapta-ti gandul tau spre universul meu,
Promit ca niciodata, n-am sa te las la greu!
S-atunci cand tu vei vrea, sa-ti vin in ajutor,
Ingenuncheaza doar smerit in patul tau...
Si roaga-te copile, din tot sufletul tau
Sa te feresc in viata, de tot ce-i crud si rau!
Sa sti ca si eu astept, mereu un semn de-al tau,
Si lumea sta la coada, la ajutorul meu...
Dar tre sa ai credinta, sa nu ma parasesti,
Si-o viata fericita, iti voi da ca sa traiesti!
E timpul ca sa plec, caci am primit alt semn,
Sa asculti intotdeauna de sfatul meu ETERN!

ATAT DE DOR

Si-mi este atat de dor uneori, de anii din trecut,
Si-as vrea sa pot avea din nou tot ce-am pierdut,
As vrea sa retraiesc povestea de iubire,
Aceea imensa dragoste ce-i acum amintire...
Un amalgam de ganduri si simtiri,
O mare de sperante si amintiri,
Un infinit de soapte si iubiri,
Si marele ocean plin de trairi,
Se revarsa acum in mintea mea impovarata,
Si-mi este atat de dor..de altadata...
As vrea sa pot sa ma tocmesc cu timpul,
Ca sa ma vad din nou langa iubitul,
Ce sufletul la cer, mi-l inalta...
Mi-e dor de prima dragoste a mea...
As vrea sa ma pot intoarce in timp,
Chiar si atunci, cand eu am suferit,
Macar atunci iubeam din inima,
Si viata imi parea asa senina...
Si-mi este atat de dor de anii ce au trecut,
Si-as vrea sa retraiesc tot ce-am avut,
Sa sparg clepsidra plina de amintiri,
Si cufarul meu mic plin cu dezamagiri...
Sa redeschid cutia cu speranta,
Atunci cand fericirea era-n viata!
As vrea sa pot din nou sa retraiesc,
Tot ce-am trait odata cu-un drag nemaifiresc,
Sa pot iubi din nou cu inima curata,
Pe cel ce mi-a zdrobit sufletul odata!
As vrea, am vrut, si inca vreau,
Si-o spun din suflet, si pe sleau,
Sa retraiesc tot ce-am avut...
Mi-e dor de dragul meu trecut!

As vrea...

As vrea sa fiu uneori, o pasare in zbor,
Sa zbor pana in ceruri, la bunul D-zeu,
Sa-i spun tot pasul meu...
As vrea sa fiu uneori, o apa curgatoare,
Sa-mi risipesc durerea tot impletind izvoare,
As vrea sa fiu candva o floare inflorita,
Un camp intreg de flori, padure inverzita...
As vrea sa fiu uneori, un Soare sus pe cer,

Ca sa topesc durerea, sa incalzesc de fel,
O inima impietrita si plina de amar,
Al unui om prea rau, si poate prea barbar...
As vrea sa fiu candva un fir de iarba verde,
Tot sarutat de soare, atunci cand el il vede,
As vrea sa fiu uneori un strop de ploaie rece,
Sa sting toata durerea umana care trece,
Prin sufletul mahnit si poate plin de amar,
Al omului menit, sa rabde iar si iar...
As vrea sa fiu candva si-o biata furnicuta,
Sa ma intaresc vazand, cat de micuta lupta,
As vrea sa fiu un gand sau poate si-o idee,
Sa pot cutreiera Pamantul in lung si-n lat,
Caci numai Domnul stie, cat este de bogat!
As vrea sa fiu uneori un bulgare de gheata,
Ca sa inghet durerea si lacrima pe fata,
As vrea sa fiu candva un suierat de vant,
Sa risipesc tot raul dupa acest Pamant!
As vrea sa pot sa fiu, si mare cateodata,
Ca sa innec durerea, sa ma sarut de indata,
Cu Soarele iubitul marii cel mai drag,
Cel ce cu rasaritul danseaza tot in larg...
As vrea sa fiu uneori o stea pe cerul albastrui
Calauzind  in bine drumul orisicui,
As vrea sa fiu un cuc si sa-mi tot strig perechea,
Si sa iubesc nespus, dar nu ca Julieta...
As vrea sa fiu un fir, fierbinte de nisip,
Sa fac clepsidra vietii doar langa cel iubit,
Sa-mi impletesc cununa doar din nisip cernut
Spalat de valul marii si de tristul trecut...
As vrea sa fiu candva si vara, primavara,
Ca sa mentin caldura si aunci cand este iarna,
As vrea sa fiu uneori, si-o dara de Pamant,
Pe care omu o calca, tot fugarit de vant,
Si sa accept ideea, ca-n el o sa ajung!
As vrea sa fiu candva, si-o biata musculita,
Ca sa-mi pot valorifica intreaga mea fiinta,
As vrea sa fiu uneori un paharel de vin,
Ca sa innec amarul, oricui, ce are un chin...
As vrea sa fiu uneori, si-o lacrima pe fata,
Prin care sa respire si-un suflet plin de gheata...'
As vrea sa fiu uneori un bobocel de floare,
Sa pot sa inteleg, cm se devine mare...
As vrea sa fiu candva si-o buna dimineata...
Un rasarit de soare, si-o mare de speranta...
As vrea sa fiu candva, si-o stanca impozanta,
Sa pot avea ca ea, mereu coloana dreapta...
As vrea sa fiu uneori, un inger pazitor,
Sa pot veni mereu la toti in ajutor...
As vrea sa pot sa fiu, o luminita mare,
Pentru acela care nu observa nimic in zare...
As vrea sa fiu candva ochii unor orbi,
Si picioarele dorite ale bietilor schiopi...
As vrea sa pot sa fiu si-un doctoras chirurg,
Sa pot sa scot din om, tot ce-i nociv si crud...
As vrea sa pot sa fiu din nou un bebelus...
Sa pot crede din nou in jucarii de plus...

As vrea sa pot sa fiu,de toate din  toate, cate un pic...
Dar eu raman tot OM,
ASA MI-A FOST URSIT!

Sa cred...

Sa cred ca fericirea e doar un simplu vis,
Menit ca sa-l aline pe cel slabit si trist?
Sa cred ca ea, e doar, o oaza de speranta,
Atunci cand doar mahnire, e toata viata noastra?
Sa cred ca suferinta, ne-a fost si ea sortita,
Sa ne intareasca atunci cand inima-i ranita?
Sa cred ca bucuria, e doar pentru moment,
Ca glasul ei suav e doar tacut si lent?
Sa cred ca pentru a avea o bucurie in viata,
Tre sa platim din plin, cu lacrimi vrerea noastra?
Sa cred ca bietul om, se roaga intreaga viata,
Sa fie fericit, dar singura speranta,
Sta in gandul lui puternic, de a-si dori ceva,
Iar fericirea-i ascunsa doar in dorinta sa?
Sa cred ca sanatatea e darul cel mai scump,
Al bietului sarman nascut pe acest pamant?
Sa cred ca ea-i virtutea cea mai nepretuita...
Si ca fara ea totul e risipa?
Sa cred ca si tristetea, durerea si pacatul,
Dezamagirea noastra si uneori si faptul,
Ca ne dorim atatea si atatea impliniri,
Ne fac ca sa ne pierdem si marile iubiri?
Ca uneori incercand, sa tot gasim ceva,
Noi pierdem ce-am gasit, si ce am putea afla...
Un lucru este cert: noi am distrus proiectul,
Lui D-zeu cel bun, cand ne-a facut portretul...
Sa cred ca uneori, tot ce ne dorim mai mult,
E doar un suflet cald, duios, gingas si bland?
Sa cred ca pentru a fi, mereu iubit, dorit,
Tre sa muncim o viata la caracterul nostru,
Sa-l potrivim cu cel al omului dorit
Dar uneori acela..e tot nemultumit!
Sa cred ca pentru o secunda, de liniste dorita,
Lovim un ceas sau doua in inima obosita?
Sa cred ca pentru a fi un om cu adevarat,
Ar trebui ca-n viata sa nu stim de pacat?
Sa cred ca uneori, poate-i de ajuns,
Sa ne rugam intruna, chiar de n-aflam raspuns?
Sa cred ca tot speranta, e darul cel mai bun,
Fara de care noi, am fi demult un scrum?
Sa cred ca pentru o clipa dorita de iubire,
De mangaieri, tandreturi si multa daruire,
Tre sa platim un pret, destul de scump, e drept
E sacrificiul nostru de a darui respect,
Tre sa platim si pretul de a-l iubi mai mult,
Pe cel ce ne raneste de multe ori prea mult?
Sa cred ca si necazul este menit cand vine,
Sa ne ridice atunci, cand ne-am lasat pe vine?
Sa cred ca totul in viata este socotit,
Ca tot ce misca in viata este harazit?
Eu cred ca si Pamantul, este obosit,
Dar inca nu prea-i arde de somn si de odihnit...
Eu cred ca doar sperand, iubind si iar iubind,
Rugandu-ne o viata la d-zeu iubit,
Noi implinim menirea proiectului gandit!
Sa nu uitam nicicand: SUNTEM DATORI CU O MOARTE
CACI SUNTEM ISTOVITI DE MARILE PACATE!