Ninge peste mine iar...

 

Ninge peste mine iar...cu fulgi mari plini de amar...
Ninge peste mine iar, cu sperante naruite si cu vise neimplinite...
Ninge-n minte si in cuget, ninge-n inima si-n suflet,
Ninge in fiinta mea, degerata-mi inima!
Sunt un om de zapada cladit din vise multe,
Pe care soarele-l saruta, topindu-l in mai multe...
Sunt un fulg de nea, cazut pe pamantul rece,
Calcat in picioare de lumea atat de rece!
Ninge peste mine iar, sunt un bulgare de amar,
Ninge-n viata mea din nou, vinovata sunt doar eu!
M-am transformat intr-o mare de zapada,
Pe care soarele, va dori sa o revada...
Ma simt cladita iar din bulgari reci...
Asemeni unui om plecat in veci!
Si ninge iar si iar, pe chipul meu...
Si sufletul mi-e inghetat mereu....
Si inima nu-mi poate fi invelita...
Caci este de necazuri dezgolita...
Si ninge iar in viata mea acum...
Caci soarele a luat-o pe alt drum...
Si ninge, ninge iar si des si mult..
Transforma in nameti, tot ce-am avut!!!
Sunt ingropata iar in propria-mi fiinta,
De marea de zapada, numita NEPUTINTA,
Sunt inghetata iar, de frigul sufletesc,
Si ninge peste mine, atat de mult si des!!!
Si doamne ce mai striga a mea fiinta,
 S-o incalzesc c-o mare de CREDINTA!
Am inghetat sub ploaia de zapada,
Caci soarele nu vrea sa ma mai vada...
Am inghetat sub marea de ninsoare...
Si maine iar va fi zapada mare...
Sunt un zloi de gheata, caci ninge intruna peste mine,
Si-am tremurat si tremur, si acum, si mult si bine...
Dar sper sa pot vedea in viitor...
O raza de speranta, si-al soarelui ECOU!