Ninge cu sperante si iluzii ratacite...

Privesc pe geam in propria-mi melancolie....
Si-as vrea sa pot sa scriu, din nou o poezie....

Despre sperante si iluzii ratacite,
Despre iubiri si vise naruite...
E atat de trist si atat de frig afara,
Si ninge-n viata mea a nu stiu cata oara...
Sunt invelita-n plapuma tristetii,
Si perna mi-e necazul iminent al vietii...
Privesc pe geam, in propria-mi melancolie,
Si frigul de afara inima mi-l stie,
Iar trista sufletului grea povara...
E fulgul de zapada al peisajului de iarna!
E atat de frig si intuneric cand privesc afara...
Si ninge-n viata mea pentru a nu stiu cata oara...
Si ninge, ploua, uneori si viscoleste,
Si omul de zapada din vise mi-l topeste!
Privesc pe geam usor nedumerita,
Caci parca nici pe cer o stea nu-i fericita...
Si cerul e mai trist si albastrui...
Cand eu ma simt atat de rau si a NIMANUI!
Se aoleste sufletelul meu,
Caci este infrigurat si atat de greu...
Se vaita si inimioara mea...abia ca mai poate respira...
As vrea sa ninga cu iluzii moi...
Sa viscoleasca vise, iubiri, sperante noi...
Iar pe covorul de zapada al sufletului meu
Sa calce doar linistea sufleteasca si bunul D-zeu!
Privesc pe geam, in propria-mi melancolie,
Dar ninge cu necazuri, in loc de bucurie,
Ninge cu sperante si iluzii ratacite,
Si cu iubiri ucise si vise neimplinite!