E IARNA IAR IN SUFLETU-MI IMPOVARAT....

E iarna iar in sufletul meu impovarat,
Caci fericirea, sansa, norocul m-au uitat...
Si gerul e naprasnic, si inima inghetata...
Se aude cum ofteaza fiinta indurerataa...
Si lacrimi curg siroaie, din ochii mei invinsi,
Si turturi de zapada descriu ochii cei tristi...
Si marea de zapada se asterne peste mine,
Si eu inca visez zile si nopti senine...
E iarna iar in sufletu-mi impovarat,
Speranta, Fericirea si Sansa au inghetat...
E in agonie certa intreaga mea fiinta,
Si fulgii de zapada au chip de neputinta....
Covorul de zapada se asterne peste mine,
Si frigul sufletesc sa-l tot blestem imi vine....
Ma uita cum viscoleste fara sa se opreasca,
Cu fulgi mari de tristete, durere omeneasca,
Cu iluzii spulberate si mari dezamagiri,
Cu vise naruite si doar nefericiri...
Mi-e frig imi tot sopteste inima racita,
Ma imbolnavesc si mor ca sunt nefericita,
Ajuta-ma te rog degrab ma inveleste,
Cu plapuma iubirii cea care ma incaalzeste....
De unde sa o cumpar?
De unde s-o gaasesc?
Cu vocea mea cea stinsa la inima-i soptesc...
Ma tem ca niciodata n-am s-o intalnesc
E o bijuterie rara pe care n-o gasesc!
Mi-e frig imi tot sopteste sufletul inghetat,
De atatea ganduri negre, ma simt indurerat...
Deabia mai respir si sunt gata sa ies,
Degrab tu ma incalzeste,
Sa nu te parasesc!
Aprinde-mi focul iar cu lemnul fericirii,
Si intretine-l viu cu aschia iubirii,
Sa arda langa mine doar flacari de speranta,
Si pune-mi langa cap un cufar de credinta,
Sa pot a fi puternic cand trec in nefiinta!
Mi-e frig, mi-e frig, mi-e rau,
Deloc nu ma simt bine,
Se aoleste iar fiinta mea in mine,
Sunt inghetata iar de frigul sufletesc,
Caci sufletul si inima deloc nu-mi mai vorbsec!
Degrab tu ma inveleste-n putina fericire,
In patura sperantei, macar c-o inchipuire,
Am inghetat detot pierduta doar in vise,
Speranta si iubirea ce mi le-am vrut ucise...
Adu raze de soare, din nou sa ma aincalzeasca,
Si vara mea iubita din nou sa imi zambeasca!