FIRIMITURI DE VIATA

FIRIMITURI DE VIATA

Se face ziua,se face noapte,facem bine si facem rau,iubim si uram,gandim si uitam,gresim si iertam,ne ivim de anumite lucruri si acestea ni se intampla,cadem si ne ridicam,plangem si radem,incercam sa traim dar de fapt supravietuim,in final murim,si nu mai stim ce se intampla dupa..

Si atunci ne intrebam,ce este viata,ce poate fi?

Viata ne apare uneori ca un joc dur si halucinant,viata inseamna salturi cu parasuta pe timp de zi,si sa-l visezi pe cel drag pe timp de noapte,inseamna risc,este foarte periculos sa traiesti,caci cine traieste maore. Viata inseamna sa cazi si sa te ridici,poti continua mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti,viata inseamna alpinism,sa urcam munti la care nu le-am vazut varfurile,sa strabatem deserturi fierbinti si oceane fara sfarsit,dar din pacate sa nu observam la timp iarba din fata casei noastre..

Viata inseamna vointa de a ajunge in punctul cel mai inalt,si a te simtii nemultumit si nelinistit sa o faci,viata inseamna sa innoti linistit uneori si contra curentului alteori,sa te prinda valul din urma,si in ciuda colacului de salvare,sa te izbeasca in fata purtandu-te in adancuri.

Fiecare om are destinul sau,singurul lucru este sa-l accepte si sa-l urmeze oriunde l-ar duce. Sunt momente in viata in care,am da orice sa fim partasi la creearea propriului destin dar nu putem fi,pentru ca ne aflam zilnic intr-o criza de inspiratie,iar cand cea de-a doua zi ne trezim mai inspirati,mai luminati,si incercam sa ne cladim dupa glasul inimii,multitudinea dorintelor,increderea aspiratiilor si magia visurilor noastre,viata ne dovedeste ca ea a fost scrisa,editata si publicata o singura data,si nu primeste sugestii,corecturi,alte fapte sau evenimente,caci o data tiparita nu se mai retipareste.

Viitorul frumos se poate atinge,atunci cand nu se da importanta trecutului. Nu vom invinge,pana nu vom lasa in urma greselile si tristetiile trecutului. Cine traieste din amintirie un om pierdut,este ca si cum si-ar otravi sufletul,si i-ar da stomacului hrana care-i face rau,un astfel de om isi uita prezentul,si-si pune in pericol viitorul,stagneaza in realizari si in reusite,ramane in umbra si in tristete,sta pe loc in loc sa inainteze,regreta in loc sa spere,plange in loc sa rada,se pierde in loc sa se regaseasca,moare in loc sa traiasca.Zambeste si invie,atunci cand,in negura intunecata a gandirii sale nostalgice, o amintire frumoasa,ivita parca din strafundul cugetului sau ii mai descrateste pentru o clipa fruntea.

Clipele frumoase nu se uita niciodata,caci sunt intotdeauna foarte putine,ele se amesteca in suflet si in cuget cu lacrimile,care uneori sunt atat de dureroase si fierbinti,incat ochii nu le pot plange,ele zac in inima arzand-o. Insa trebuie sa recunoastem cu nonsalanta ca,in ciuda acestui fapt,creierul imortalizeaza intotdeauna sondajul unor fapte si intamplari,care primeaza asupra a tot ceea ce a fost odinioara frumos,si numai este,si nici nu mai poate fi.

Cat despre prezent,sa vorbim numai de bine,deocamdata e aici si poate il vom corupe cumva,sa fie un bun sfesnic pentru viitor si un inamic de temut pentru trecut,insa nu credem sa primeasca mita,caci el este foarte drept si prieten cu legea. De aceea,trebuie intotdeauna sa incercam sa actionam oportun,sa nu omitem nici un moment al zilei,pe care l-am putea simtii a fi infloritor si promitator,sa constientizam rational fiecare pas,care ne-ar putea conduce catre o reusita,sa gandim mai mult cu cugetul decat cu sufletul,fara a ignora faptul ca inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.

Trebuie sa profitam de ocazii cand acestea ni se ivesc,sa ne aflam in locul potrivit,la momentul potrivit,sa ne intelegem fericirea,desi uneori este ambigua,caci este cea mai mare greseala sa nu iti dai seama de propria fericire. Atunci cand noi nu credem ca suntem fericiti,si altii cred ca suntem,trebuie sa ne luam dupa ei.

Trebuie sa actionam in prezent,gandindu-ne ca,actionand inseamna mai mult decat a actiona,si de a transforma actiunea intr-o reusita,de a gasi calea pe drumul cel bun,atunci cand nu avem tovaras de calatorie si nici calauza si nici busola.

Sa incercam sa facem aceste lucruri,inainte ca,prezentul in care astazi ne aflam,sa devina trecut pe care maine sa-l regretam. Cat despre viitor,el este ca o oglinda de transparenta,oricine incerca sa priveasca in ea,nu va vedea decat niste contururi sterse ale unui chip imbatranit si coplesit de griji.

Sa fim insa optimisti si intelepti: sa lasam trecutului ce este al trecutului,sa incredintam prezentului ce este al prezentului,si sa oferim viitorului speranta ce este a viitorului.

Nu trebuie sa lasam viitorul sa ne strice linistea,daca va fi nevoie,il vom infrunta cu aceleasi arme cu care luptam astazi impotriva prezentului si cu semnul de pace cu care am incheiat un armistitiu cu trairile trecutului.

Trebuie sa ne incredem in viitor,ceea ce astazi pare o fantezie,viitorul o va face realitate,sau cel putin va incerca sa o faca,asta in cazul in care,devine prezent cand actioneaza si nu o face doar fictiv,imbogatindu-ne imaginatia si facandu-ne mai visatori.

Timpul este moneda vietii noastre,este singura moneda pe care o avem si numai noi hotaram cum o vom cheltui,caci ea este efemera pentru noi.

Trebuie sa fim increzatori: cu Dumnezeu alaturi nu ne putem pierde in multime,daca vom cadea ne va ridica,ne va intinde toata mana sa si nu doar un deget,daca vom fi singuri ne va fi tovaras de drum,daca vom plange ne va oferi umarul sau pentru a ne consola,daca ne vom teme ne va incuraja,daca ne va fi frig ne va incalzi,daca vom fi bolnavi ne va vindeca,daca vom pierde un lucru ne va ajuta sa-l gasim,daca vom pierde insa o persoana draga,ne va da un graunte de resemnare,un ragaz de consolare,o moneda de uitare,alaturi de capacitatea de a intelege lucrarea si vointa sa.

Atunci cand,desi va fi ziua si lumina afara,noi nu vom putea vedea decat intunericul din sufletul nostru,ne va arata luminita de la capatul tunelului,facandu-ne sa ne bucuram din nou,de caldura si de lumina soarelui.

Atunci cand vom fi tristi,nu va ezita sa intinda mana sa atotputernica,asupra capului nostru coplesit de griji,necazuri,incertitudini si intrebari,mangaindu-ni-l.

Cand vom rataci in multime el ne va fi calauza care ne va conduce in fata multimii,cand va trebui sa ne intoarcem de unde am venit,va fi bucuros sa ne primeasca inapoi.

Am tinut multe lucruri in mana si le-am pierdut,dar ceea ce am incredintat in mainile lui dumnezeu este al meu si astazi: i-am incredintat sufletul meu,si mi-a promis ca va veghea asupra lui,i-am daruit inima mea si mi-a daruit in schimb iubirea sa,i-am intins un deget si mi-a intins o mana,i-am aratat un zambet si mi-a promis multi ani de fericire,mi-a citit un gand si mi-a trimis o idee,mi-a aflat un vis si mi-a indeplinit o dorinta,i-am spus pasul meu si mi-a oferit umarul sau,m-a prins lacrimind si mi-a sters lacrima cu o bucurie,m-a vazut pierduta si m-a regasit,m-a vazut luand-o pe un drum gresit si m-a intors din drum,mi-a citit dorintele si mi-a dat o speranta,i-am dat viata mea si mi-a promis ca va avea grija de ea,dar va ramane in mainile sale atunci cand se va scurge: iar daca imi va inapoia ceva,va fi doar motorasul fara fir,un telefon fara baterie,un televizor fara fir,un pom fara roade,ca sa pot intelege ca firul vietii mele s-a intrerupt.

Cand firul vietii se rupe,nu se mai innoada,cand trupul ramane fara suflet se topeste,cand moartea vine viata se preda,nu traim ca sa murim si nici nu murim ca sa traim,adevarul este undeva la mijloc,dar si daca am traii din zori si pana la asfintit,tot o viata am avea de trait si e pacat sa o risipim.

Dar cum sa o risim noi pe ea? Oare nu ne risipeste ea pe noi?

Ce mai conteaza? E acelasi lucru,ajungem la aceiasi concluzie,folosind aceleasi premise: ori noi o risipim pe ea prematur,traind cum nu se traieste,iubind cum nu se iubeste,vorbind cum nu se vorbeste,gandind cum nu se gandeste,facand ceea ce nu trebuie facut,condamnand in loc ca sa intelegem,injurand in loc sa iertam,supravietuind in loc sa traim,ori viata ne risipeste ea pe noi caci este efemera si foarte expeditiva.

Noi existam prin viata si viata exista prin noi,se spune ca sunt doua feluri de a ne trai viata: unul de a crede ca nu exista miracole,si altul de a crede ca totul este miracol,poate vom trai ghidati de ambele ratiuni: fie pesimisti sau optimisti,increzatori sau sceptici,directi sau evazivi,drepti sau mincinosi,vulnerabili sau puternice,creduli sau visatori,indiferent de ipostazele in care vom alege sa ne proiectam in viata,aceasta ne va contrazice de fiecare data,caci ea nu este decat o curva cu moravuri lasate de o parte,este un joc cu multe reguli dara fara nici un arbitru,este o piatra de maora care ne macina si ne lustruieste,depinde din ce material suntem facuti,toti am fost facuti in aceiasi tara si toti facem parte din acelasi proiect,nu suntem unii fabricati de chinezi si altii de nemti.

Viata este o poveste cu zane,care isi pierd puterile atunci cand crestem mari,si nu in ultimul rand este o carte cu care semnam cu sufletul,un contract care odata incheiat numai poate fi redeschis,el este o singura data desfiintat de catre angajatorul suprem si acesta poate ca nu-l va mai infiinta niciodata pe numele nostru.

Cand demisionam din viata nu o facem de buna voie,dar demisionam irevocabil si definitiv,suntem siliti sa ne scriem demisia,cand angajatorul suprem considera ca,nu mai suntem apti sa ne desfasuram activitatea in locul de munca care se numeste viata si ne concediaza din aceasta.

Viata? Dar ce este aceasta mai exact? Cred ca nu vom reusi niciodata sa o definim in toata complexitatea ei,tot trecem prin ea,incercand sa-I gasim caracteristici,din experienta proprie personala,si cand paote vom gasi cuvintele potrivite pentru a o defini,vom constata ca ne-am pierdut-o inainte sa o facem.

Probabil ca acesta este izvorul ei,un izvor nesecat al carei ape nu este intodeauna limpede,si se tulbura ori de cate ori cineva incearca sa elucideze misterul si sa-i afle cauzele,nu e intotdeauna rece si se mai incalzeste,nu curge intotdeauna neantrerupt si se mai intrerupe. Asa este viata noastra: cu totii cunoastem trasatura ei principala care este efemeritatea.

Astazi este,maine numai poate fi..insa a fost.

De aceea trebuie sa traim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima,usor de zis dar greu de facut,dar cine a zis ca ar fi ceva usor pe lumea asta?

Sa nu ne pierdem timpul incercand sa intelegem viata,nu o vom intelege niciodata,nu avem suficienta materie cenusie pentru asta,ea ne va surprinde in fiecare zi,si de fieacre data altfel,intr-un mod placut sau neplacut,depinde cum ne-a fost petcetluita,trebuie doar sa o traim caci de aceea ne-a fost data,nu suntem destul de inzestrati psihic pentru ai elucida misterul,noi nu suntem decat niste pioni a unei piese de sah,pe care dumnezeu ii muta,ii opreste,ii muta,iar si apoi ii arunca unul cate unul in cutia neantului,atunci cand hotaraste sa-i schimbe ca s-au invechit,sau s-a saturat sa dea sah mat acelorasi pioni si numai joaca niciodata cu ei.

Toti vrem sa traim batrani,dar refuzam sa fim batrani,a imbatrani este cel mai bun mod de a traii mult,desi sa fim sinceri: e placut sa ajungi la o varsta dar sa nu o ai.

In viata nu exista nici fericire nici nefericire pe lume,exista doar compararea unei stari cu cealalta si atata tot,doar cel care a simtit nefericirea cea mai completa e in stare sa simta cea mai mare fericire. Fericirea nu este nimic altceva decat sa ai o sanatate buna si o memorie proasta,si atunci vai de cei cu memorie buna si ferice de cei care au lapsusuri cand trebuie sa-si aminteasca ceva trist.

Cu totii traim sub acelasi cer,dar nu avem toti acelasi orizont,caci calapoadele dupa care am fost claditi sunt asemanatoare dar difera din punct de vedere calitativ.

De aceea, trebuie sa facem ceva pentru noi: sa pastram darul care ni s-a dat,sa-l consumam inainte ca el sa expire, sa mergem cu incredere in directia visurilor noastre,sa traim viata pe care ne-am imaginat-o,sa visam ca si cum am traii vesnic,dar sa traim ca si cum am muri azi,caci nu conteaza anii din viata noastra si viata din anii nostrii.

S-a facut noapte incercand sa dau vietii o definitie completa,si tot nu am reusit. Am intrebat noaptea caci e un sfesnic bun,si m-a sfatuit sa ma culc,ca sa ma pot trezii maine,sa ii pun si zilei aceiasi intrebare.

Noapte imi spune sa ma culc,ziua sa ma scol,va fi greu sa le descos sa imi dea o definitie,dar culcandu-ma sculandu-ma,intrebandu-ma,ii voi da un sens.

Daca viata nu are nici un sens,nu ne ramane altceva de facut decat sa ii dam un sens. Nu stim insa daca ideea noastra coincide cu cea a creatorului,dar e bine de stiut ca numai incercand sa-i dam vietii un sens avem si noi unul,si totusi as mai putea da la final o definitie vietii: ea este o adevarata lectie de umilinta,este o flacara ce se stinge intotdeauna,dar recapata scantei atunci cand se naste un copil…si de aici.. se naste ca de fiecare data,un nou inceput,un alt cuprins,o alta incheiere,o noua poveste si aceiasi intrebare:

Ce este viata ? nu stiu exact dar imi place sa o traiesc!