POEZIE

E LINISTE IN PRAG DE SEARA

Nu suntem singuri pe pamant,

Si doar purtati mereu de vant,

Loviti de ploaie, de furtuna,
Si uneori de vreme buna...
Dar D-zeu ne-a dat in dar,

Sa-l pretuim, un mare har,

Ne-a dat puterea de-a rabda,

Ne-a dat speranta de-a spera,

Ne-a dat taria de-a invinge,

Caldura, cand afara ninge...

E liniste in prag de seara,
Doar D-zeu nu doarme iara,
El iarasi trebuie sa ocroteasca,
Multimea sa cea pacatoasa.
Eu stiu ca este inca treaz,
Cad stropi de ploaie pe pervaz,
El iarasi plange obosit,
Noi iar si iar, l-am necajit.
E liniste in prag de seara,
E o liniste inmormantala,
Natura zace obosita,
Din nou, si ea, a fost ranita.
Caci omul, ca sa se incalzeasca,
A ranit padurea deasa,
Multi copaci au fost taiati,
Si de suflet dezbracati,
Parca-i putem auzii..
Cum plang cu glasuri, de copii.
Mai incolo, iarba deasa,
E cosita si intoarsa,
Regretand si ea de zori,
Campul splendid plin de flori.

E liniste in prag de seara,

Si numai Ene umbla iara,
Mai sus, o stea stralucitoare,
Voia sa mearga la culcare,
Si uite asa, aflam si noi,
Ca maine iar se anunta ploi.
Pe o crenguta de copac,
Statea un porumbel sarmant,
El ciripea pe limba lui,
Ducea o veste, nu stiu cui...
E drept ca era agitat, ca cetateanul turmentat...
Si parca nu voia sa spuna,

Ca maine iar, va fi furtuna.

E liniste in prag de seara,

O liniste inmormantala,

Natura zace obosita,

Se simte parca, amortita,

Si parca si bietul pamant,
Se aoleste si el frant,
E batranel si plictisit,
Satul si parca necajit,
A obosit sa gazduiasca,
Prostia noastra omeneasca.
E dornic tare si insetat,

Sa fie si el respectat.

Doar luna pare multumita,

Si este atat de fericita,

Ea pare atat de indragostita,
Caci a facut de multe ori,
Amor cu Soarele, in flori,
Si-n urma imperecherii lor,
Un licurici e Fiul lor,
Si-o dalba stea stralucitoare,
Este fetita lor cea mare.
E liniste in prag de seara,
Dar nu e liniste totala,

Si parca, parca tot se aude,

O stanca, cum greoi se intinde,
Caci iata, inca ea viseaza,
Padurea cum o imbratiseaza.
Mai jos, copacii necajiti,
Adorm si ei nelinistiti,
C-au fost batuti de atatea ori,
De vant, de traznet si ninsori.
Doar marea este in sarbatoare,
Si chiar se vede in departare,
Cum Soarele o imbratiseaza,
Cand fericit cu ea danseaza.
Ea se unduieste atragatoare,
Miscand din soldurile sale,

Ea tot saruta bland nisipul,

Si tot dezmiarda rasaritul.
Si tot se roaga neincetat,
De Cerul splendid si instelat,
Sa fie bland, sa n-o loveasca,
Cu grindina si ploaie deasa.
Mai sus, pe cerul instelat,
Compus din nori si fermecat,

Se vede un stol de pasarele,

Cum se cearta intre ele...
Sunt la lectia de zbor,
Si le invata mama lor,
Cum sa zboare incetinel,
Cum sa bucure de Cer.
E liniste in prag de seara,
Natura este o comoara,
Sa stim mereu sa-i multumim,
Lui D-zeu pentru Senin,
Si fie vreme buna, rea,
Conteaza doar credinta ta,
Caci D-zeu ne va pazi
Ca pe proprii sai, copii.
E zgomot mult de dimineata,
Natura s-a trezit la viata,
Soarele vorbeste cu Pamantul,
Il incalzeste iarasi, si ii pupa vesmantul,
Stelele si Luna lumineaza,
Totul si totul vibreaza.

E asa de bine sa traiesti in natura,

Te simti plini de viata, si plin de anvergura,

Simti ca poti respira linistit,

Esti intr-adevar un om fericit!