SARBATOARE IN CER SI PE PAMANT
E sarbatoare in Cer si pe Pamant,
Caci astazi s-a nascut domnul cel sfant,
Cantari frumoase si ingeresti rasuna,
Si stelele danseaza langa luna.
E sarbatoare in Cer si pe Pamant,
Si ingerii ii canta celui sfant,
Si soarele imbratiseaza marea,
Si cerul albastrui saluta zarea.
In nourasii albi si moi din cer,
Sta un copil frumos si mititel,
El tocmai s-a nascut sa mantuiasca,
O lume atat de rea si pacatoasa.
E sarbatoare in Cer imparateasca,
Stelute, licurici, s-au asezat la masa,
Si soarele mai mandru straluceste,
Facand cu ochiul lunii, spunandu-i c-o iubeste!
E sarbatoare-n cer, si-n norii de zapada,
Putem vedea si noi, cum stelele se joaca,
Putem vedea si luna cum soarele-l saruta,
Si glasuri ingeresti pe prunc il tot incanta.
E sarbatoare in Cer si pe Pamant,
Si un tango danseaza cu Pamantul Cerul sfant,
Si pasarile-n zbor canta si ele,
Si hora au pornit un stol de randunele...
Se unduiesc pe glasul muntilor,
Si crestele semete ale stancilor,
Iar apele in siroaie dantuiesc,
Si impletind izvoare povestesc!
Se aud in padurice, cum soptesc,
Copacii intre ei de cel sfant vorbesc,
Vuieste zarea de eterna bucurie
Ecouri de speranta si dulce mantuire!
E sarbatoare in Cer si pe Pamant,
Si marea ii sopteste nisipului de prunc,
Si rasaritul s-a indragostit de mare,
Si in dar ii tot aduce o raza de soare!
E sarbatoare in Cer si pe Pamant,
Caci s-a nascut micutul prunc cel sfant,
Si Domnul incetisor in leagan il alina,
Si ingerii in jur, smeriti i se inchina!
E sarbatoare in Cer si pe Pamant,
Caci iata s-a nascut pruncul cel sfant,
Si Cerul cu Pamantul se saluta,
Si Pacea cu Speranta tot se pupa...
Iar cerul incetisor, se apleaca spre Pamant,
Dandu-ne in dar, cuvantul lui cel sfant!
E sarbatoare in Cer si pe Pamant,
Caci iata s-a nascut domnul cel sfant,
Cantari frumoase si ingeresti rasuna,
Si Cerul si Pamantul canta impreuna!
FURTUNA IN CER SI PE PAMANT!
Cu ochii inlacrimati, de greul vietii mele,
Cu sufletul pustiu, privesc tacut spre stele,
Si vad cum o steluta, cade rapid din cer,
Pe semne ca-i lovita, de-al cerului blestem!
Mai sus, un pic pe cer, se aude incetisor,
Cum soarele si luna se cearta-n norul lor,
Ea ii reproseaza ca el n-o mai iubeste,
Si ca se simte rau, atat si atat de rece!
O vad cum se aoleste, si e ranita tare,
Se duce incetisor, slabita la culcare...
Caci maine-i alta zi, va trebui sa scoale,
Iar soarele tiptil, o duce-n dormitor,
Si maine se va naste un rasarit din nou!
Si-o dalba stea stralucitoare va fi fetita lor!
Continui sa privesc, pe cerul instelat,
E bosumflat si el si pare ingandurat,
E innorat si trist, se cearta cu pamantul,
De mii si mii de ori i-a amanat sfarsitul,
Chiar daca el capos, i-a ignorat cuvantul!
Continui sa privesc, sa-mi gasesc alinarea,
Prin nourasii albi, sa-mi apropii uitarea...
Dar parca nici in cer, pacea nu-i deplina,
Pamantu-i povesteste, de lumea, rea, haina...
Se cearta si copacii, cu paduricea lor,
Si pasarile-n zbor ii spun povestea lor,
Si campul inverzit, se plange tot la cer,
Si cate sa mai rabde si bietul de el???
Se cearta muntii-n vai, cu apele intruna,
Sculand din somn si marea, si aducand furtuna,
Se cearta rasaritul cu apusul tot mereu,
Si cate sa mai rabde, si bunul d-zeu????
Si desi noaptea si ziua, putin se intalnesc,
Pana si ele doua se mai ciondanesc...
Cobor ochii din cer, si revin pe pamant,
Doar mortii sunt tacuti, in tristul lor mormant,
Poate si ei se cearta, dar glasul lor e mut!
Continui sa privesc, mahnita-n jurul meu,
Doar cearta si scandal, si greu si iarasi greu,
Si ma gandesc intruna, cum as putea sa fac,
Sa devin imuna, cu toate sa ma impac!
Cu ochii inlacrimati, privesc din nou spre cer,
E liniste acum, caci Domnul e in el,
Il vad dezamagit de lumea pamanteasca,
Creatia lui perfecta, cat poate sa greseasca...
Gandind ca poate-i timpul, ca ea sa se sfarseasca!
E liniste acum, si pacea e deplina,
Pe cerul instelat, ziua-i din nou senina....
Si-un licurici danseaza, c-o stea stralucitoare,
Si luna se iubeste cu soarele in mare....
Cobor din nou privirea, pe vechiul meu pamant,
E obosit si trist, si tace si el frant....
Caci maine iar va fi calcat in picioare,
Si cate sa mai rabde si-a lui trista spinare?
Intregul univers doarme linistit,
Si in sfarsit si cerul este multumit,
Imbratisand Pamantul, visand la rasarit!!
TE CAUT DAR NU TE GASESC
Te caut peste tot, dar nici urma de tine,
Sa fi un gand frumos, sau doar o nalucire,
Te vad in visul meu, asa cum imi doresc,
Dar cand deschid ochii: NU TE MAI GASESC!
Te caut peste tot, dar tot nu dau de tine,
In mintea mea esti bun, destept si tii la mine,
In realitate insa, esti doar un simplu gand,
Pe care valul marii in flutura in vant!
Te caut peste tot, dar esti tot mai departe...
Tu mergi pe drumul tau si viata ne desparte,
Si daca ne-am gasii, eu stiu ca tot te-as pierde,
Caci fericirea mea e doar o frunza-n vant,
Pe care vantul vietii o izbeste de pamant!
Te caut printre stele, pe cerul instelat,
Sa te gasesc acolo, gandesc c-ar fi pacat,
Ai fi un Licurici, sau doar o inchipuire,
Si doar in vis si somn, as putea fi cu tine!
Te caut printre nori, pe cerul albastrui,
Te vad fugind de mine...
Raman a NIMANUI!
Te caut pe pamant, trezita eu din vis,
Totul in realitate e atat de crud si trist,
Te vad in tot ce misca si-n tot ce ma inconjoara,
Si parca esti o umbra, o silueta vie,
A tot ce-a fost, era si-ar fi putut sa fie!
O urma din trecut, o dulce amintire,
Un pic din ce-am avut, si marea mea iubire!
Tu ai scufundat barca mea de vise,
Si cu nepasare mi le-ai vrut ucise,
Tu ma bantui in fiecare seara,
Fantoma mea iubita, menita sa dispara!
Acum apari, dispari, ma amagesti intruna,
Iluzie nebuna si falsa fericire,
Dorinta arzatoare si dulce amagire!
Sa fi doar o naluca si-un fluierat de vant,
Ecoul meu de dor, si dulcele meu gand,
Sa fi doar o parere sau doar o inchipuire,
A tot ce-am vrut si vreau si am sperat sa fie!
Dar parca tot mai sper, ca sa te intalnesc,
Si poate nu tre sa caut, ca sa te gasesc,
Eu stiu ca tu mi-esti pus, undeva deoparte,
Si intr-o buna zi, ai sa-mi fi APROAPE!
PRIZONIERA PROPRILOR GRESELI
Sunt prinsa iar in propria-mi fiinta,
In inchisoarea mea de neputinta,
Sunt prizoniera proprilor greseli,
A proastelor alegeri si-a relelor pareri.
Sunt sclava gandurilor mele neintelepte,
Sunt prinsa in cutia cu defecte,
Sunt prizoniera neputintei mele,
Dezamagita pana si de STELE!!!!
Sunt necajita tare pe Ursitoarea mea,
Si-atunci cand nu-mi merge bine,
Eu dau vina pe ea,
Nu m-am nascut in viata, sub o stea norocoasa,
Si greul, neputinta si raul ma apasa!
Ma intreba inima uneori si nu stiu sa-i raspund,
Daca ea-i de vina, pentru tot ce infrunt,
Ma intreaba uneori si ratiunea mea,
Daca cumva gresesc cand nu ascult de ea?
Ma intreaba pana si intreaga mea fiinta,
Daca mai pot sa sper si sa mai am credinta?
Inot incet si lin, in visurile mele,
Dar ploaia de speranta, le ineaca si pe ele!
Sunt prizoniera neimplinirii mele,
Si vinovata's eu de amarul vietii mele!
Ma indepartez intruna, de oceanul meu de vise,
Si atatea idealuri imi sunt mereu ucise
Si ploua, viscoleste, doar cu NEFERICIRE,
Spre marea mea tristete, si grea dezamagire!
Ploua uneori, cu picaturele mici,
De multicolore sperante in chip de licurici,
Dar a doua zi razele de soare,
Imi soptesc incet: speranta ta, iar moare..
Sunt prizoniera propriei mele deziluzii,
Si vinovata's eu de marile confuzii,
Sunt sclava neimplinirii mele sufletesti,
Furtuna si uraganul deciziilor prostesti!
Eu am adus si aduc in viata mea furtuna,
Si doar eu sunt de vina, ca sufletul meu tuna....
Eu sunt ucigasa proprilor mele vise
Si cu nepasare mi le-am vrut ucise!
Sunt prinsa iar in propria-mi fiinta,
Si parca sunt zidita in chip de neputinta,
As vrea sa escaladez un munte de speranta,
Si Fericirea mea s-o readuc la viata!
As vrea sa nu fi ucis, cu hotararea mea,
Sansa de a fi bine, oportunittaea mea,
Dar am decis atunci, manata si grabita,
De gandul meu cel rau, de-a fi nefericita,
Sunt vinovata eu de hotararea mea,
Nu am ascultat de minte, si am gandit cu inima,
Dar inima are ratiuni, pe care mintea nu le stie,
Si uite asa ajungi, sa faci o nebunie!
Impinsa de moment, ghidata de destin,
M-am ratacit in viata de raiul meu Sublim!
Dar sper sa evadez din inchisoarea mea de neputinta,
Prin tunelul meu secret facut doar din Credinta,
Curand ma voi bucura din nou de LIBERTATE,
Si-mi voi elibera fiinta de marile pacate!
UNDE-MI ESTI PRIETEN DRAG???
Unde-mi esti prieten drag,
Cand vreau sa-mi calci al vietii prag...
Unde pasii-ti ratacesti?
Si al tau umar daruiesti?
Ai uitat cand mi-ai promis,
Ajutorul tau mereu...
Si ca si la rau si bine,
Erai confidentul meu?
Cum de ai plecat acum,
Cand in viata mea-i furtuna..
Ai uitat cand ai jurat,
Ca prin bine si prin rau...
Noi vom trece impreuna???
Unde mi-esti prieten drag,
Pe ce drumuri hoinaresti...
De ce m-ai lasat la greu...?
Doar jurai ca ma iubesti!
Unde mi-esti prieten drag???
De ce m-ai abandonat???
Te-a speriat durerea mea..
Si ai fugit rapid de ea...
Oare te-am avut vreodata???
Acum cred...ca NICIODATA!!!!!
Ninge cu sperante si iluzii ratacite...
Privesc pe geam in propria-mi melancolie....
Si-as vrea sa pot sa scriu, din nou o poezie....
Despre sperante si iluzii ratacite,
Despre iubiri si vise naruite...
E atat de trist si atat de frig afara,
Si ninge-n viata mea a nu stiu cata oara...
Sunt invelita-n plapuma tristetii,
Si perna mi-e necazul iminent al vietii...
Privesc pe geam, in propria-mi melancolie,
Si frigul de afara inima mi-l stie,
Iar trista sufletului grea povara...
E fulgul de zapada al peisajului de iarna!
E atat de frig si intuneric cand privesc afara...
Si ninge-n viata mea pentru a nu stiu cata oara...
Si ninge, ploua, uneori si viscoleste,
Si omul de zapada din vise mi-l topeste!
Privesc pe geam usor nedumerita,
Caci parca nici pe cer o stea nu-i fericita...
Si cerul e mai trist si albastrui...
Cand eu ma simt atat de rau si a NIMANUI!
Se aoleste sufletelul meu,
Caci este infrigurat si atat de greu...
Se vaita si inimioara mea...abia ca mai poate respira...
As vrea sa ninga cu iluzii moi...
Sa viscoleasca vise, iubiri, sperante noi...
Iar pe covorul de zapada al sufletului meu
Sa calce doar linistea sufleteasca si bunul D-zeu!
Privesc pe geam, in propria-mi melancolie,
Dar ninge cu necazuri, in loc de bucurie,
Ninge cu sperante si iluzii ratacite,
Si cu iubiri ucise si vise neimplinite!
Ninge peste mine iar...
Ninge peste mine iar...cu fulgi mari plini de amar...
Ninge peste mine iar, cu sperante naruite si cu vise neimplinite...
Ninge-n minte si in cuget, ninge-n inima si-n suflet,
Ninge in fiinta mea, degerata-mi inima!
Sunt un om de zapada cladit din vise multe,
Pe care soarele-l saruta, topindu-l in mai multe...
Sunt un fulg de nea, cazut pe pamantul rece,
Calcat in picioare de lumea atat de rece!
Ninge peste mine iar, sunt un bulgare de amar,
Ninge-n viata mea din nou, vinovata sunt doar eu!
M-am transformat intr-o mare de zapada,
Pe care soarele, va dori sa o revada...
Ma simt cladita iar din bulgari reci...
Asemeni unui om plecat in veci!
Si ninge iar si iar, pe chipul meu...
Si sufletul mi-e inghetat mereu....
Si inima nu-mi poate fi invelita...
Caci este de necazuri dezgolita...
Si ninge iar in viata mea acum...
Caci soarele a luat-o pe alt drum...
Si ninge, ninge iar si des si mult..
Transforma in nameti, tot ce-am avut!!!
Sunt ingropata iar in propria-mi fiinta,
De marea de zapada, numita NEPUTINTA,
Sunt inghetata iar, de frigul sufletesc,
Si ninge peste mine, atat de mult si des!!!
Si doamne ce mai striga a mea fiinta,
S-o incalzesc c-o mare de CREDINTA!
Am inghetat sub ploaia de zapada,
Caci soarele nu vrea sa ma mai vada...
Am inghetat sub marea de ninsoare...
Si maine iar va fi zapada mare...
Sunt un zloi de gheata, caci ninge intruna peste mine,
Si-am tremurat si tremur, si acum, si mult si bine...
Dar sper sa pot vedea in viitor...
O raza de speranta, si-al soarelui ECOU!
.
SUNT DOAR UN OM SI EU...
Sunt dezolata iar, in propria-mi simtire,
Si viata mi se pare, din nou o loterie,
Sunt complicata eu, sau poate soarta mea,
Caci astazi vreau ceva...si maine altceva...
Si in oceanul meu de vise si trairi,
Iluziile-mi sunt vii, sperantele amintiri,
Si sufletul se cearta cu ratiunea sa...
Si cate sa mai rabde si inimioara mea?
Ma cert mereu cu mine, apoi iar ma impac,
Si atatea contradictii imi vin mereu de hac,
Si gandul meu nastrusnic e tot hoinar mereu...
Daca as putea intruna ca sa-l ghidez doar eu!
Dar inima-i capoasa, nu asculta ratiunea...
Si uneori greseste incurajand iubirea...
Apoi tot ea se frange si plange dureros,
Nesocotind gandirea, ranita fara rost!
Sunt beata uneori de existenta mea,
Si sunt mahmura atunci, cand inima mi-e grea..
Cand in oceanul meu, de vise neimplinite,
Innoata mici sperante, de valuri risipite!
Sunt trista uneori, ranita de destin,
Poate ca eu's de vina, ca dau mereu de chin,
Poate ca viata mea, ar fi mult mai usoara,
De n-as lasa intruna, sperantele sa moara...
Poate ca eu's de vina, ca-n realismul meu,
Nimic nu-mi merge bine, si dau numai de greu!
Sunt doar un om si eu, tot fugarit de vant...
Si alungat de ploi, si cazut la Pamant,
Sunt si eu un actor, sau poate un pion,
Al unui lung spectacol, numit de domnul: "OM"!
Am zile in care joc, in piese dureroase,
In tragedii si drame, si filme plangacioase,
Putine zile am, cand joc in comedii,
Sau in acele filme, de dragoste, iubire,
Rulate doar in marea, numita fericire!
Traiesc in aparenta si doar in amagire,
Si fericirea nu-i decat o nalucire...
Si uneori si gandul, timid mi-l programez...
Sa nu-mi ucida visul, la care mai visez!
Sunt multumita atunci, cand pot sa hoinaresc,
Prin inimioara celui pe care il iubesc,
Sunt fericita atunci, si multe-i datorez,
Imaginatiei cu care prin vise ratacesc!
Sunt doar un om si eu, cladit din sentimente,
Si din sperante vii si-o mare de regrete!
Sunt doar un om si eu, tot amagit de soare,
Si deprimat un pic, de bruma de ninsoare...
Sunt doar un om si eu, nimic mai mult nu sunt,
Menit sa-mi implinesc, doar rostul pe pamant!
DE VORBA CU DUMNEZEU...
Pe o stanca impozanta, si sub cerul instelat,
Sta un suflet si se roaga, este trist si inlacrimat...
Am venit Doamne la tine, eu din suflet sa-ti vorbesc,
Arunca-ti ochii spre mine, nu mai pot sa patimesc!
Atunci D-zeu cel bun, s-a indurat ca sa-mi vorbeasca,
Coborandu-se din Cer, pe o stea prealuminoasa,
Spune-mi fiule dorit, care-i pasul tau in viata?
Te-a ajuns oare deja patima cea mult fireasca?
Oare nu stii ca in viata, ti-este dat sa patimesti,
Ca eu te-am iertat si atunci, cand ai vrut sa ma ranesti?
Spune-mi suflet ratacit, cum deja ai obosit?
Ai uitat ca pentru tine, pentru omul pamantesc,
Cate chinuri a indurat, fiul meu cel drag, ceresc?
Cate el a patimit, ca tu sa fi fericit?
El si-a luat pacatul tau, si-astazi il vorbesti de rau...
Tu te plangi ca nu mai poti, eu iti zic ca sa te rogi,
Asa s-a rugat si el, cand s-a inaltat la Cer...
Nu s-a plans ca nu mai poate, a indurat pana la moarte!
Asa tre sa faci si tu, sa te lupti, sa nu spui NU,
Cauta in adancul tau, puterea ce ti-am dat-o eu,
Cauta in fiinta ta, rabdare, ca ti-am pus ceva,
Cauta in inima, speranta, ca de ea e plina,
Eu ti-am umplut-o cu de toate,
Dar tu ai innecat-o in pacate...
S-acum tot tu vi, ca sa te plangi...
Om slab, asa unde-ai sa ajungi????
Priveste sus pe cer, cand vrei ca sa-mi vorbesti,
Intinde mana ta spre astrii mei ceresti,
Indreapta-ti gandul tau spre universul meu,
Promit ca niciodata, n-am sa te las la greu!
S-atunci cand tu vei vrea, sa-ti vin in ajutor,
Ingenuncheaza doar smerit in patul tau...
Si roaga-te copile, din tot sufletul tau
Sa te feresc in viata, de tot ce-i crud si rau!
Sa sti ca si eu astept, mereu un semn de-al tau,
Si lumea sta la coada, la ajutorul meu...
Dar tre sa ai credinta, sa nu ma parasesti,
Si-o viata fericita, iti voi da ca sa traiesti!
E timpul ca sa plec, caci am primit alt semn,
Sa asculti intotdeauna de sfatul meu ETERN!
ATAT DE DOR
Si-mi este atat de dor uneori, de anii din trecut,
Si-as vrea sa pot avea din nou tot ce-am pierdut,
As vrea sa retraiesc povestea de iubire,
Aceea imensa dragoste ce-i acum amintire...
Un amalgam de ganduri si simtiri,
O mare de sperante si amintiri,
Un infinit de soapte si iubiri,
Si marele ocean plin de trairi,
Se revarsa acum in mintea mea impovarata,
Si-mi este atat de dor..de altadata...
As vrea sa pot sa ma tocmesc cu timpul,
Ca sa ma vad din nou langa iubitul,
Ce sufletul la cer, mi-l inalta...
Mi-e dor de prima dragoste a mea...
As vrea sa ma pot intoarce in timp,
Chiar si atunci, cand eu am suferit,
Macar atunci iubeam din inima,
Si viata imi parea asa senina...
Si-mi este atat de dor de anii ce au trecut,
Si-as vrea sa retraiesc tot ce-am avut,
Sa sparg clepsidra plina de amintiri,
Si cufarul meu mic plin cu dezamagiri...
Sa redeschid cutia cu speranta,
Atunci cand fericirea era-n viata!
As vrea sa pot din nou sa retraiesc,
Tot ce-am trait odata cu-un drag nemaifiresc,
Sa pot iubi din nou cu inima curata,
Pe cel ce mi-a zdrobit sufletul odata!
As vrea, am vrut, si inca vreau,
Si-o spun din suflet, si pe sleau,
Sa retraiesc tot ce-am avut...
Mi-e dor de dragul meu trecut!
As vrea...
As vrea sa fiu uneori, o pasare in zbor,
Sa zbor pana in ceruri, la bunul D-zeu,
Sa-i spun tot pasul meu...
As vrea sa fiu uneori, o apa curgatoare,
Sa-mi risipesc durerea tot impletind izvoare,
As vrea sa fiu candva o floare inflorita,
Un camp intreg de flori, padure inverzita...
As vrea sa fiu uneori, un Soare sus pe cer,
Ca sa topesc durerea, sa incalzesc de fel,
O inima impietrita si plina de amar,
Al unui om prea rau, si poate prea barbar...
As vrea sa fiu candva un fir de iarba verde,
Tot sarutat de soare, atunci cand el il vede,
As vrea sa fiu uneori un strop de ploaie rece,
Sa sting toata durerea umana care trece,
Prin sufletul mahnit si poate plin de amar,
Al omului menit, sa rabde iar si iar...
As vrea sa fiu candva si-o biata furnicuta,
Sa ma intaresc vazand, cat de micuta lupta,
As vrea sa fiu un gand sau poate si-o idee,
Sa pot cutreiera Pamantul in lung si-n lat,
Caci numai Domnul stie, cat este de bogat!
As vrea sa fiu uneori un bulgare de gheata,
Ca sa inghet durerea si lacrima pe fata,
As vrea sa fiu candva un suierat de vant,
Sa risipesc tot raul dupa acest Pamant!
As vrea sa pot sa fiu, si mare cateodata,
Ca sa innec durerea, sa ma sarut de indata,
Cu Soarele iubitul marii cel mai drag,
Cel ce cu rasaritul danseaza tot in larg...
As vrea sa fiu uneori o stea pe cerul albastrui
Calauzind in bine drumul orisicui,
As vrea sa fiu un cuc si sa-mi tot strig perechea,
Si sa iubesc nespus, dar nu ca Julieta...
As vrea sa fiu un fir, fierbinte de nisip,
Sa fac clepsidra vietii doar langa cel iubit,
Sa-mi impletesc cununa doar din nisip cernut
Spalat de valul marii si de tristul trecut...
As vrea sa fiu candva si vara, primavara,
Ca sa mentin caldura si aunci cand este iarna,
As vrea sa fiu uneori, si-o dara de Pamant,
Pe care omu o calca, tot fugarit de vant,
Si sa accept ideea, ca-n el o sa ajung!
As vrea sa fiu candva, si-o biata musculita,
Ca sa-mi pot valorifica intreaga mea fiinta,
As vrea sa fiu uneori un paharel de vin,
Ca sa innec amarul, oricui, ce are un chin...
As vrea sa fiu uneori, si-o lacrima pe fata,
Prin care sa respire si-un suflet plin de gheata...'
As vrea sa fiu uneori un bobocel de floare,
Sa pot sa inteleg, cm se devine mare...
As vrea sa fiu candva si-o buna dimineata...
Un rasarit de soare, si-o mare de speranta...
As vrea sa fiu candva, si-o stanca impozanta,
Sa pot avea ca ea, mereu coloana dreapta...
As vrea sa fiu uneori, un inger pazitor,
Sa pot veni mereu la toti in ajutor...
As vrea sa pot sa fiu, o luminita mare,
Pentru acela care nu observa nimic in zare...
As vrea sa fiu candva ochii unor orbi,
Si picioarele dorite ale bietilor schiopi...
As vrea sa pot sa fiu si-un doctoras chirurg,
Sa pot sa scot din om, tot ce-i nociv si crud...
As vrea sa pot sa fiu din nou un bebelus...
Sa pot crede din nou in jucarii de plus...
As vrea sa pot sa fiu,de toate din toate, cate un pic...
Dar eu raman tot OM,
ASA MI-A FOST URSIT!
Sa cred...
Sa cred ca fericirea e doar un simplu vis,
Menit ca sa-l aline pe cel slabit si trist?
Sa cred ca ea, e doar, o oaza de speranta,
Atunci cand doar mahnire, e toata viata noastra?
Sa cred ca suferinta, ne-a fost si ea sortita,
Sa ne intareasca atunci cand inima-i ranita?
Sa cred ca bucuria, e doar pentru moment,
Ca glasul ei suav e doar tacut si lent?
Sa cred ca pentru a avea o bucurie in viata,
Tre sa platim din plin, cu lacrimi vrerea noastra?
Sa cred ca bietul om, se roaga intreaga viata,
Sa fie fericit, dar singura speranta,
Sta in gandul lui puternic, de a-si dori ceva,
Iar fericirea-i ascunsa doar in dorinta sa?
Sa cred ca sanatatea e darul cel mai scump,
Al bietului sarman nascut pe acest pamant?
Sa cred ca ea-i virtutea cea mai nepretuita...
Si ca fara ea totul e risipa?
Sa cred ca si tristetea, durerea si pacatul,
Dezamagirea noastra si uneori si faptul,
Ca ne dorim atatea si atatea impliniri,
Ne fac ca sa ne pierdem si marile iubiri?
Ca uneori incercand, sa tot gasim ceva,
Noi pierdem ce-am gasit, si ce am putea afla...
Un lucru este cert: noi am distrus proiectul,
Lui D-zeu cel bun, cand ne-a facut portretul...
Sa cred ca uneori, tot ce ne dorim mai mult,
E doar un suflet cald, duios, gingas si bland?
Sa cred ca pentru a fi, mereu iubit, dorit,
Tre sa muncim o viata la caracterul nostru,
Sa-l potrivim cu cel al omului dorit
Dar uneori acela..e tot nemultumit!
Sa cred ca pentru o secunda, de liniste dorita,
Lovim un ceas sau doua in inima obosita?
Sa cred ca pentru a fi un om cu adevarat,
Ar trebui ca-n viata sa nu stim de pacat?
Sa cred ca uneori, poate-i de ajuns,
Sa ne rugam intruna, chiar de n-aflam raspuns?
Sa cred ca tot speranta, e darul cel mai bun,
Fara de care noi, am fi demult un scrum?
Sa cred ca pentru o clipa dorita de iubire,
De mangaieri, tandreturi si multa daruire,
Tre sa platim un pret, destul de scump, e drept
E sacrificiul nostru de a darui respect,
Tre sa platim si pretul de a-l iubi mai mult,
Pe cel ce ne raneste de multe ori prea mult?
Sa cred ca si necazul este menit cand vine,
Sa ne ridice atunci, cand ne-am lasat pe vine?
Sa cred ca totul in viata este socotit,
Ca tot ce misca in viata este harazit?
Eu cred ca si Pamantul, este obosit,
Dar inca nu prea-i arde de somn si de odihnit...
Eu cred ca doar sperand, iubind si iar iubind,
Rugandu-ne o viata la d-zeu iubit,
Noi implinim menirea proiectului gandit!
Sa nu uitam nicicand: SUNTEM DATORI CU O MOARTE
CACI SUNTEM ISTOVITI DE MARILE PACATE!
